Vizante – Star de foame Versuri | Video Oficial

Versuri Star de foame – Vizante

Tata nu sunt facut de piatra si totusi raman din stanca
Pentru cat mi-am plans amarul, a ramas o rana adanca
Ce nu te omoara, te mananca
Pana si cei ce te iubesc, chiar de n-au facut o inca

Am invatat ca pe degete numar fetele
Pe care le ajuti si tot iei te sterg cu buretele
De mic mi-a dat cu crema ghetele, las in urma regretele
Ca ma tineau pe loc si ma dansau la fel ca majoretele

Mi-am dat seama ca sunt din fier, nu de titan
Cand am crescut, departe nicidecum in Salajean
Si-am inceput sa prind rugina ca stateam langa ciobani
Ce nu ma lasau sa ma dezvolt si n-aveam niciun ban

Si ma plangeam ca-mi merge prost cu tot ce fac si nu fac bine
Dar nu ma uitam la mine cat ma inchideam in mine
Noroc ca am pus in rime si mi-e bine de o vreme
Dar de dincolo de zid depinde totul doar de vreme

Peste lege, peste mila, peste patul de spital
Peste granite cu biscuiti si apa la ghiozdan
Eu ma plimbam, munceam, fumam, furam
Lucram si ma trezeam cu gandul sa fiu star

Star de suflete, star de foame, star de dor
Am trait de zece ori, nu m-am pus in locul lor
Star de cartiere si star de la tara
Am trait cat altii zece in opt ani plecati afara..②

Mi-am scris mie acum zece ani, pe o foaie A4
Ma aveam numai pe mine, nu mai cunosteam pe altul
Si-mi spuneam sa ma trezesc si sa imi revin usor
Acum dupa zece ani Vizante-i nemuritor

Am pus la suflet petece cati au fost doar in trecere
Cand eram plin de bani sau cand dadeam cate-o petrecere
Cum de сe ei care spuneau ironic ca sunt regele
Nu percepeau ca printre ei eu eram mereu zecele

Si-am invatat ca dragostea nu o castigi pe ura
Cand pe urma toti ai mei radeau ca nu aveam dantura
Dar din ura nu se nasc oameni de succes, pe urma
Am inteles ca in viata toate se fac cu masura

Star de suflete, star de foame, star de dor
Am trait de zece ori, nu m-am pus in locul lor
Star de cartiere si star de la tara
Am trait cat altii zece in opt ani plecati afara..②…

➤ Versuri: Vizante
Instrumental: prod.Giz Beats
Mix & Master: Vizante
Vizante | 2020

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More